Duilu Zamfirescu

Dau un citat despre un scritor  uitat dar foarte actual acum intimpurile noastr:  anul 2013

Peste încă doi ani, în 1909, în discursul de recepţie "Poporanismul în literatură", Duiliu Zamfirescu cere statului să trimită la sate "maiştri şi ateliere", oferind celor doritori de muncă "posibilitatea de a se îmbogăţi". Cum s-ar spune, Duiliu Zamfirescu era un cooperatist avant la lettre, dacă ţinem seama de faptul că textul-manifest al lui Ion Mihalache "ţărănism şi naţionalism", va apărea abia în deceniul al patrulea!

De o reală, ba chiar frapantă actualitate, sunt însă consideraţiile diplomatului asupra mersului politicii în vremea când cursul vieţii sale se apropia de sfârşit. Diplomatul cu o impresionantă carieră şi longevitate, nu ezită să scrie, curajos şi lucid, despre aparenta generozitate a marilor puteri faţă de destinele României: "La graniţele noastre, cataclismul bântuie cu furie. Două din împărăţiile ce ţin sub jugul lor provincii româneşti s-au încăierat şi, în războiul acesta pe moarte sau pe viaţă, fiecare din ele ne cheamă în ajutor, făgăduindu-ne fiecare provincie românească pe care o ţine împărăţia cealaltă".

Pentru a judeca astfel: "Jocul lor e copilăresc. A da ce nu este al tău e o dărnicie ridicolă, mai cu seamă că trebuie să te şi baţi ca să iei darul".

O tulburătoare premoniţie - pentru cine poate şi vrea să priceapă mesajul - aflăm în aceste gânduri care pot reprezenta şi un crez al lui Duiliu Zamfirescu: "Bogăţiile noastre sunt urmărite de lumea civilizată cu un interes mereu crescând şi depinde de noi ca acest interes să nu ia alt caracter decât acela al unei colaborări echilibrate între capitalul străin şi produsele naţionale din care suveranitatea statului să nu iasă ştirbită. Vă conjur să vă strângeţi în jurul codrilor noştri, nu numai pentru a-i exploata, ci şi pentru a-i păstra generaţiilor viitoare, iar solul şi subsolul să vă fie sfânt pentru că acolo, deasupra straturilor de petrol, zac osemintele de două mii de ani ale unui popor care a ştiut să moară, apărându-l...".

Sincer vorbind, abia după ce am recitit aceste pagini, am început să mă întreb dacă Duiliu Zamfirescu (mai) este contemporanul nostru sau rămâne un personaj al unei epoci, el însuşi definitiv depăşit de mersul vremurilor noastre?...